Evoluţia comunităţilor umane la Dunărea de Jos
Expoziţia de bază a Secţiei Arheologie prezintă, în contextul cercetărilor arheologice şi istorice, patrimoniul care ilustrează evoluţia şi gradul avansat de civilizaţie a comunităţilor dunărene din preistorie, până la sfârşitul epocii moderne.
Cele mai vechi urme ale civilizaţiei omeneşti din această parte de ţară, se păstrează la Muzeul Dunării de Jos, ele constând în unelte şi arme din piatră cioplită şi os, resturi fosile ale unor animale preistorice.
Paleoliticul este reprezentat în muzeu de resturile de Mammuthus trogontherii, descoperite la Borcea, Jegălia, Ulmu, Vlad Ţepeş, şi Valea Argovei, precum şi prin câteva unelte de silex descoperite în așezarea aurignaciana de la Nicolae Bălcescu.
Neo – eneoliticul este reprezentat de descoperirile extraordinare făcute de+a lungul timpului în aşezările pluristratificate de la Grădiştea Coslogeni, Grădiştea Ulmilor – Boian, Măgura Gumelniţa, Gălăţui – Movila Berzei, Măriuţa – La Movilă, Sultana – Malu Roşu, Căscioarele, Spanţov, Cuneşti ş.a.
Colecţiile deţinute de Muzeul Dunării de Jos (peste 30 000 piese) sunt formate din vase din lut, executate cu o extraordinară măiestrie, decorate cu incizii, excizii, caneluri, încrustate cu pastă albă sau pictate, plastica antropomorfă feminină şi masculină, podoabe din os de o valoare deosebită ş. a.
Colecţia de epoca bronzului a Muzeului Dunării de Jos, este formată din ceramică de calitate medie, decorată cu barbotină, unelte şi piese din bronz, piese de os etc.
O trăsătură generală a staţiunilor getice de pe malurile Braţului Borcea o reprezintă caracterul lor deschis, de suprafaţă (Pietroiu, Unirea – Rău. Jegălia, Borcea, Gâldău etc), singura excepţie fiind cea de la punctul „ La Cetăţuie” din Balta Ialomiţei (practic necercetată sistematic) şi, poate, cele de pe grădiştile din Balta Călăraşului.
Colecţia de epocă romană conţinând peste 25 000 de piese, începe să fie constituită încă din primii ani ai deceniului şase ai secolului trecut, în urma numeroaselor cercetări de teren pe malurile dobrogene, organizate de directorul instituţiei Niţă Angelescu împreună cu un grup de colaboratori pasionaţi, dintre care se remarcă omul de cultură (poet, cercetător ştiinţific) juristul Vasile Culică.
Cercetările arheologice, sistematice sau de teren, efectuate pe teritoriul Judeţului Călăraşi au dus la descoperirea de artefacte sarmatice, grupate în: necropole, morminte izolate, vase ceramice, monede şi obiecte de podoabã sau accesorii vestimentare izolate.
Influenţa valului migrator slav se observă pe teritoriul fostei provincii romane prin cultura Dridu, cultură remarcabilă din care iese în evidenţă ceramica lucrată la roată. Aceasta se va răspândi şi în sudul Dunării, un rol important avându-l Primul Ţarat Bulgar, deşi componente ale sale au fost identificate şi în spaţii ce depăşesc autoritatea bulgară.
Evoluţia societăţii româneşti în secolulul al XII lea şi în prima jumătate a celui următor poartă pecetea consecinţelor impactului ultimului val de migratori, care sfârşeşte cu marile devastări mongole de la mijlocul secolului al XIII lea.
Astfel, în cartierul Mircea Vodă, din Călăraşi, s-au descoperit mai multe morminte de înhumaţie cu inventar creştin aparţinând unui cimitir datat în sec. IX – XI.
În aceeaşi perioadă trebuie plasat şi cimitirul atestat arheologic în curtea şcolii din cartierul Măgureni.
Dacă în alte zone ale ţării, moştenirea demografică a secolelor XIII – XVI, a determinat de timpuriu apariţia unei dese reţele de sate şi oraşe, zona de câmpie şi Valea Dunării s-au evidenţiat ca drumuri active, de legătură, de-a lungul cărora frecvenţa aşezărilor a crescut în sec. XV -XVII. Cu toate acestea, primele menţiuni documentare apar cu întârziere,datorită vicisitudinilor vremii, care au făcut ca multe documente să nu se mai păstreze.
Este ştiut că secolele XV – XVI, marchează pentru zona Dunării de Jos o însemnată creştere demografică, prin popularea cursurilor de apă cu numeroase aşezări. Astfel, au fost descoperite urme de aşezări medievale,. cu caracter rural la Trămşani, între Borcea veche şi Borcea nouă, sud – vestul satului Coslogeni, Cacomeanca şi siliştile de la nordul comunei Alexandru Odobescu.
Totodată, la Dunăre se dezvoltă, trei mari oraşe medievale, două pe malul stâng (Oraşul de Floci şi Brăila) şi unul pe malul drept (Dristor).
Documente vremii amintesc de abia la mijlocul secolului XVI numele lor. Astfel, într-un hrisov, al domnitorului Radu Paisie, din 1 iunie 1541, satul Crăciani este vândut de un oarecare serdar Borcea, fost până la acea dată proprietar al satului.
Ulterior, o parte a satului va fi făcută danie Mănăstirii Vieros, la 12 ianuarie 1591, iar o alta va fi cumpărată de boierii Măgureni, de la care satul avea să împrumute mai târziu numele. Mici porţiuni din satul Crăceni vor stăpâni alte două mănăstiri: Radu Vodă şi Căldăruşani.
În ceea ce priveşte satul Lichireşti, în jurul căruia se va dezvolta ulterior oraşul Călăraşi, acesta va fi atestat documentar, sub acest nume, în timpul domniei lui Mihai Viteazul.
Situându-se la extremitatea sud-estică a Ţării Româneşti, teritoriul judeţului Călăraşi a fost implicat încă de timpuriu în evenimentele politice şi militare ale vremii.
Astfel, în timpul domniei lui Mihai Viteazul, locuitorii acestei zone consemnează că armata română a atacat, în iarna 1594 – 1595, în Dobrogea şi Balcani, oraşele turceşti, astfel: boierii Preda şi Radu Buzescu au atacat Hârşova, în timp ce consilierul Mihalcea a atacat Silistra, trecând prin Lichireşti.
La 18 aprilie 1833, capitala judeţului Ialomiţa se mută de la Urziceni, la Călăraşi, iar la 24 septembrie 1852 Călăraşiul devine liber.
TEZAUR
Circulaţia monetară la Dunărea de Jos este bine ilustrată de tezaure şi descoperiri izolate din toate timpurile fiind expuse piese din antichitate până în perioada modernă. Unul dintre cele mai vechi tezaure, descoperit la Rasa în anul 1942, conţine imitaţii din argint după tetradrahmele regelui Filip II al Macedoniei (359-336 a. Chr.) şi tetradrahme din argint emise în cuprinsul imperiului creat de Alexandru cel Mare (336-323 a. Chr.). Imitaţiile după tetradrahmele regelui Filip II reprezintă un tip monetar deosebit, atribuit geţilor de la Dunărea de Jos care la începutul secolului III a. Chr., aşa cum menţionează izvoarele scrise, s-au constituit într-o puternică formaţiune statală condusă de Dromichaites. Relaţiile dintre lumea elenistică şi geţii din stânga Dunării sunt ilustrate de mai multe descoperiri dintre care se remarcă tezaurul de la Boşneagu format din tetradrahme de argint emise de Thasos şi Maronea la sfârşitul secolului II a. Chr. şi primele decenii ale secolului I a. Chr.
Un document excepţional pentru istoria zonei este marele tezaur descoperit la Jegălia, alcătuit din denari emişi în secolele II-I a. Chr. de Roma, care reflectă schimbările politice survenite în această perioadă. Frontiera bizantină stabilită pe Dunăre este reprezentată de mai multe descoperiri de monede din aur dintre care se remarcă un tremissis de la Iustinian I (527-565) găsit la Pârjoaia, comuna Izvoarele, jud. Constanţa şi un nomisma histamenon de la Nichifor III (1078-1078) care provine din fortăreaţa aflată pe insula Păcuiul lui Soare.
Circulaţia monetară în epoca medievală este ilustrată de mai multe tezaure dintre care cel mai timpuriu, alcătuit din monede bulgăreşti de argint din secolul XIV, a fost descoperit la Dichiseni.
Tabloul circulaţiei monetare este completat de monedele de aur emise în Ţările de Jos, Ungaria, Imperiul Romano-German, Statele italiene şi Transilvania aflate în compoziţia tezaurelor descoperite la Bora şi Rasa. Moneda otomană din secolul XVIII este prezentă prin mai multe descoperiri de monede de argint din categoria talerilor dintre care se remarcă tezaurul de la Arţari alcătuit din monede de la Ahmed III (1703-1730), Mahmud I (1730-1754) şi Mustafa III (1757-1774).
Gospodăria ţărănească la Dunărea de Jos
Expoziția “Gospodăria țărănească la Dunărea de Jos” din cadrul Secției de Etnografie și Artă Populară a Muzeului Dunării de Jos, Călărași reflectă pe de-o parte ocupațiile, iar pe de altă parte obiceiurile oamenilor care au populat sectorul predobrogean al Văii Dunării în ultimele două secole.
Admirând obiectele care alcătuiesc expoziția, putem cu ușurință observa principalele meșteșuguri specifice zonei: – țesutul, olăritul, prelucrarea lemnului şi pescuitul.
Sunt expuse piese etnografice din lemn, ce ilustrează dezvoltarea meşteşugurilor casnice, cum ar fi războiul de ţesut, vârtelniţa, ceacârul, răşchitorul, maşina de tors, precum şi piese etnografice textile. Se mai găsesc expuse carul pentru boi, dubla şi vase din doage.
Expoziţia cuprinde şi un interior de casă tradiţională din această zonă reprezentat din obiecte din lemn, cum sunt patul, masa, scaunul cu trei sau cel cu patru picioare, putineiul, dubla pentru cereale, covata, lopata pentru pâine, panacopul, lada de zestre; obiecte confecționate din lut – ulcioare, cănițe, farfurioare decorative, precum și obiecte realizate cu ajutorul războiului de țesut, și anume țesături din lână, bumbac sau borangic – peretare, ștergare decorative, macate, rame.
Toate aceste obiecte aveau menirea de a înfrumuseța locuința țărănească, iar unele dintre ele încă înfrumusețează unele locuințe țărănești.
Expoziția mai sus amintită are menirea de a îndemna vizitatorul la respectarea valorilor tradiționale și totodată de a dovedi relația omului cu mediul, timpul și spațiul.